A fi sau a nu fi aidoma părinţilor noştri
Generarea propriilor tipare
Ereditatea joacă un rol însemnat, în aproape toate aspectele dezvoltării omeneşti, din punct de vedere fizic, mental sau emoţional. Manifestăm similarităţi cu părinţii, sub aspect fizic; de asemenea, avem tendinţa de a prezenta aceleaşi puncte sensibile, sub raport emoţional. S-ar putea să fim predispuşi la anumite comportamente sau preferinţe. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, devenim tot mai conştienţi de trăsăturile dinlăuntrul nostru, în raport cu istoricul familial. Reacţia noastră la această epifanie depinde de gradul de acceptabilitate, în propriii noştri ochi, a înclinaţiilor, tendinţelor, predispoziţiilor şi aptitudinilor pe care le-am moştenit de la antecesorii noştri. Putem onora o parte din aceste trăsături comune; şi, totodată, respinge altele. Cu toate acestea, nu există vreo lege a firii sau vreo conexiune eterică între părinţi şi copii, care să stipuleze că urmaşii trebuie să calce pe urmele predecesorilor. Suntem, cu toţii, liberi să devenim ceea ce dorim să fim.
Atunci când acceptăm că părinţii noştri sunt fiinţe umane, care au fost înzestrate cu har şi virtuţi; dar care au, totodată, defecte omeneşti, începem să îi privim într-o altă lumină. Şi, prin actul de a le recunoaşte statutul de persoană, vom atinge înţelegerea că noi, la rândul nostru, suntem fiinţe autonome şi că nu ne-a fost nicidecum menit să devenim aidoma apropiaţilor noştri. Deşi s-ar putea să fi asimilat, în mod involuntar, manierismele sau obiceiurile părinţilor noştri, autoanaliza conştientă constituie mijlocul de a le identifica şi de a le depăşi, dacă dorim astfel. Apoi, putem onora şi emula, fără rezerve, în mod necondiţionat, laturile personalităţii parentale pe care le admirăm, fără a devenii copiile lor exacte, "la indigo".
Deşi numeroase dispoziţii, comportamente, dar şi temperamentele definitorii, care le condiţionează sunt moştenite, vouă vă revine misiunea de a controla modul în care se manifestă în viaţa voastră. Tiparele pe care le-aţi observat la părinţi, nu trebuie neapărat să facă parte din destinul vostru unic. Puteţi extrage învăţăminte preţioase din deciziile pe care le-au luat şi puteţi alege să nu vă complăceţi în aceleaşi tare psihice. Obişnuinţele precursorilor nu se dezvoltă, în mod ineluctabil, în propriile deprinderi. Dar, în vreme ce vă croiţi propria cale, luaţi în considerare că părinţii vor continua să îşi exercite influenţa modelatoare asupra existenţei voastre - indiferent dacă veţi călca pe urmele lor, sau nu. De-a lungul întregii voastre existenţe, s-au străduit să vă ofere darul propriilor experienţe de viaţă. Modul în care valorificaţi acest dar, depinde numai de voi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu